Diplomă de Excelență Daniel Mihai Manda

Președintele Asociației “Diaspora Civica” Italia, Dl Daniel Mihai Manda, a fost distins la data de 03.04.2019 cu Diploma de Excelență pentru neobosita strădanie și generosul aport în scopul păstrării memoriei ostașilor români care s-au jertfit pentru înfăptuirea marilor idealuri ale neamului românesc.

Alături de Diplomă i s-a conferit și Medalia Aniversară “Centenarul Zborului Marii Uniri” care rememoreaza și cinstește momente esențiale pentru istoria noastră.

Aceste distincții se acordă persoanelor care promovează imaginea țării, valorile autentice și limba română în afara granițelor țarii.

Diploma de Excelență și Medalia Aniversară au fost înmânate de dl. Colonel Paul Valerian Timofte, președinte al Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala Județeană Bacău ”col. Corneliu Chirieș”.

Recunoscător și onorat, dl președinte a spus că tot ceea ce întreprinde el și membrii asociațiilor pe care le reprezintă este pentru toti romanii și, în continuare, împreună, vom continua comemorarea faptelor eroilor noștri naționali, vom sădi conștiința românismului în inimile generațiilor viitoare astfel încat jertfa eroilor să nu fi fost in zadar!

Aceste distincții au o conotație deosebită deoarece reprezintă o recunoaștere a membrilor Asociației “Diaspora Civica” Italia pe plan internațional drept ambasadori neoficiali în promovarea și susținerea interesului național la toate nivelurile.

A consemnat pentru dumneavoastră, Loredana Dîrlău.