Asociaţia „Diaspora Civica”

Suntem o echipă tânară ce îşi doreşte să ajute comunitatea românilor de pretutindeni.

Susținem demersurile și opiniile românilor din Italia pe baza următoarelor patru principii esentiale:

Civism

Atitudinile umane și cetățenești dispar pe zi ce trece și se întâlnesc tot mai rar în viața cotidiană. Trebuie să redescoperim spiritul civic pentru că el EXISTĂ și poate avea rezultate! Noi am ales să susținem aceasta cauză!

Determinare

Urmărim să construim o societate mult mai implicată în viața oamenilor obișnuiți, o societate care să sprijine persoanele vulnerabile și să caute soluții pentru provocările la care sunt supuși românii de pretutindeni.

Unitate

O echipă tânără ce doreste uniunea românilor de pretutindeni. Va fi susținută componenta spirituală a comunităților românești, religia fiind, alături de învățământ, a doua componentă de păstrare a identității naționale.

Altruism

Dacă știi să zâmbești, arată-le și altora cum pot face asta! Dac[ ai învățat să ai încredere în tine, spune-le și altora că pot face asta cu ei înșiși! Dacă știi sa iubești, învață și pe alții să facă asta!
Alocă puțin timp și suflet pentru a spune celorlalți că pot trăi frumos!

Şi tu te poţi implica

Nu ezita! Alătură-te nouă şi poţi oferi sprijin comunităţii noastre.
Şi tu poţi ajuta!

Fă o donaţie

10,00
Select Payment Method
Personal Info

Credit Card Info
This is a secure SSL encrypted payment.

Notice: Credit card fields are disabled because Stripe is not connected.

Donation Total: €10,00

Membrii

142

Voluntari

35

Proiecte

6

Donatori

85

Evenimente Organizate de DIASPORA CIVICA

Următorul Eveniment

Veniţi alături de noi

Puteţi participa la evenimentele organizate de Asociaţia „Diaspora Civica”

Implică-te şi tu

Fiţi parte activă a evenimentelor organizate de Asociaţia „Diaspora Civica”

Fii la curent cu toate noutăţile din Asociaţia Diaspora Civica

Abonează-te pentru e primi pe e-mail ultimile ştiri de la noi!