1819 – 2019
Palermo, 28/09/2019
Organizatori:
– ASOCIAȚIA „DIASPORA CIVICA” ITALIA
– ASOCIAȚIA NAȚIONALĂ CULTUL EROILOR „REGINA MARIA” BUCUREȘTI
PARTENERI:
– ASOCIAȚIA INTERCULTURALĂ ROMÂNIA-ITALIA „CUORE ROMENO” ODV, Oristano-Sardinia
Invitați:
– CONSULATUL ROMÂNIEI DIN CATANIA (M.A.E.)
– ASOCIAȚIA „DEȘTEAPTĂ-TE ROMÂNE”, Palermo-Sicilia
Vă invităm să participați alături de noi, în data de 28 septembrie 2019, la celebrarea a 200 de ani de la nașterea marelui istoric, scriitor și revoluționar român, Nicolae Bălcescu.
Evenimentul cultural-religios va avea loc la Palermo – Sicilia, în Piazza Marina din Giardino Garibaldi, în fața bustului celui care a fost sufletul Revoluției pașoptiste din Țările române.
Ceremonia va începe la orele 10:00 și va cuprinde slujbă bisericească de comemorare, depunere de jerbe și coroane de flori, discursuri de cinstire și veșnică recunoștință pentru memoria lui Nicolae Bălcescu.
Vom încerca împreună să arătăm prețuire și recunoștință celui care și-a așezat viața la temelia devenirii și împlinirii istorice a poporului român pentru apărarea credinței strămoșești, pentru libertate, demnitate și unitate statală.
Vor fi prezente atât personalități locale, cât și reprezentanți din mediul asociativ civic și socio-politic românesc. Veți avea ocazia să vă întâlniți cu domnul Colonel (rtr.) Paul Valerian Timofte, Președintele Asociației Naționale Cultul Eroilor „Colonel Corneliu Chirieș” – Filiala Bacău, membru de onoare al Asociației „Diaspora Civica” Italia.
Vă așteptăm să vă alăturați nouă în acest moment comemorativ pentru a înălța împreună o vie rugăciune dedicată sufletului unuia dintre cei mai mari români: Nicolae Bălcescu.
Eveniment organizat sub egida Primăriei din Palermo.
Președintele Asociației „Diaspora Civica” Italia
Adrian Costel Buruiana