Înființată la începutul anului 2019, Asociația „Diaspora Civica” Italia este în continuă dezvoltare și ascensiune. Reprezentanții din Toscana ai asociației au organizat un eveniment în cadrul căruia a fost prezentată atât asociația și activitatea sa de până acum cât și proiectele din viitorul apropiat.
Decizia de a pune bazele unei noi asociații nu a fost una ușoară sau simplă, deoarece în spatele ei se află un numar interminabil de ore de documentare, de informare, de planificare și muncă efectivă pentru a transforma visul în realitate.
Fiind la început de drum suntem conștienți că avem nevoie de o puternică infuzie de capital de imagine, iar prilejul ni s-a oferit organizând prezentarea Asociației prin membrii săi din regiunea Toscana. Cu această ocazie am reușit să reunim persoane direct interesate de obiectivele asociației noastre, am reușit să socializăm în plan real și să ne cunoaștem reciproc pentru a putea pune bazele unor viitoare colaborări de succes.
Evenimentul a avut loc duminică, 7 aprilie, într-un așezămant cu o profundă încărcătură istorică, unde au fost prezenți 10 membri ai asociației cărora li s-au alăturat oameni din diferite categorii plus reprezentanți ai altor asociații din Toscana, respectiv Pistoia, Prato, Siena, Montecatini.
Structura turistică în care s-a desfașurat întalnirea se numește Certosa di Pontignano care, inițial a fost o structură religioasă fondată în anul 1343, în prezent fiind atât centrul oficial de conferințe al Universitatii din Siena, cât și locul de întâlnire anuală a numeroaselor personalități internaționale din domeniul medicinei, chimiei, geneticii, fizicii și chiar la nivel ecleziastic.
Pe lângă prezentarea tinerei asociații, evenimentul a avut ca scop lansarea unui profund apel la unitate în rândul comunitații românilor din Italia. Din acest motiv, spectrul vizat fiind foarte larg, s-au constituit ca invitați atât asociații civice și culturale cât și profesioniști din diverse domenii precum justiție sau mediu social.
Tematica evenimentului nu s-a adresat în mod special unei anumite categorii de conaționali ci, din contra, s-a dezvoltat pe aspecte care privesc de la asistentul social pană la omul de afaceri.
Știm cu toții că principala îngrijorare a românilor din diaspora sunt alegerile europarlamentare din 26 mai, drept urmare s-a discutat îndelung despre importanța prezenței la vot nu numai pentru necesitatea de a avea o reprezentare competenta în Parlamentul European ci și ca o responsabilizare a cetațeanului român de pretutindeni..
Participanții au fost rugați să transmită mai departe comunitaților din care fac parte îndemnul de a susține încercarea de a intra in procesul electoral italian la nivel de administrație locală a românilor care, cu implicare și curaj, și-au depus candidatura.
Au revenit în discuții ca un laitmotiv atât veșnicele probleme ale masei largi de asistenți familiari și lucrători din agricultură cât și dificultățile de obținere a pensiilor și alocațiilor internaționale.
Cu sinceritate și deschidere s-a vorbit despre situația comunității românești în societatea italiană amintind că suntem cea mai numeroasa minoritate, participăm direct in viața socio-politico-economică a Italiei, fară a reuși încă să ne promovăm adevaratul potențial.
Chiar dacă motivul întâlnirii a fost unul deosebit de serios, oamenii trebuie să se simtă bine, să se amuze, să comunice așa că am avut parte de o masă delicioasă cu meniu ales și gândit să satisfacă gusturile tuturor.
Discuțiile libere și schimburile de opinii au continuat după încheiera prânzului în timp ce s-au admirat picturile și mozaicurile artistului local de origine română, Cezar Cocriș. Acesta a studiat la Școala de Arte în România, specializandu-se in Arta Monumentală. Pictează de-a lungul experienței sale folosind toate tehnicile iar buna stăpanire a acestor metode dăruiește tablourilor sale o expresivitate puternică și naturală.
Mulțumim, de asemenea, Nicoletei Rinaldi care ne-a încantat cu vocea sa specială și cu portul sau popular .
Entuziasmul invitaților și urările calde ale acestora au fost ingredientul principal pentru succesul acestui eveniment.
Subliniem că suntem deschiși la colaborări sau parteneriate, acceptăm criticile constructive și ne exprimăm disponibilitatea pentru crearea si dezvoltarea proiectelor care vizează îmbunatațirea condiției românilor atât din Italia cât și din România.
Sperăm că am facut o impresie pozitivă și că am debutat cu dreptul în mediul asociativ.
„Adevărata tărie de caracter înseamnă să iei o decizie pe care să o susții, făcând ceea ce trebuie făcut. Nici un om moral nu-și poate găsi liniștea dacă lasă neterminat ceva ce stie că ar fi trebuit sa termine” – citat din John Underwood.
Reprezentant regional: Ionuț Răileanu
Puțină Poezie
Au consemnat pentru dumneavoastră,
Dinu Diana Mihaela și Dîrlău Loredana.